Într-o accepţie generală, educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate. Educaţia este o activitate specific umană realizată în contextul existenţei sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social, un atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia. Prin urmare se raportează, în acelaşi timp, la individ şi la societate.
Educaţia timpurie oferă copiilor de la naştere până la 6-7 ani condiţii specifice pentru dezvoltarea lor generală în concordanţă cu caracteristicile individuale şi de vârstă.
Educaţia timpurie, ca primă etapă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea copilului în învăţământul obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a învăţa. În România, educaţia timpurie cuprinde educaţia copilului în intervalul de vârstă de la naştere până la intrarea acestuia în şcoală.
Devine tot mai evident că modul în care copilul îşi începe viaţa este hotărâtor pentru evoluţia sa socială şi individuală, iar educaţia acestuia începe de la naştere. Cele mai importante descoperiri din domeniul educational, al ştiinţelor sociale şi al psihologiei au identificat factorii care dau un start cât mai adecvat în viaţă fiinţei umane. Pentru copil, nicio perioadă nu va conta mai mult în viaţă ca primii ani!
Accentul pus pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este perioada în care copiii se dezvoltă rapid. În cazul în care procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil ca pierderile să fie compensate mai tarziu. Acţiunile întreprinse de părinţi şi societate în copilăria timpurie au o influenţă puternică şi de durată asupra progresului individual al copilului.
Luând în considerare unicitatea fiecărui copil, conceptul de educaţie timpurie şi îngrijire (Early Childhood Education and Care) presupune o abordare holistică a copilului (comprehensivă din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale). O astfel de abordare, pluridisciplinară, înseamnă preocuparea pentru sănătatea, nutriţia, educaţia şi protecţia copilului, din perioada prenatală până la începerea şcolii. Acestui concept îi este adăugat cel de parentalitate, considerând importanţa pe care părintele o are în cercul educaţional, fiind partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate fiind una hotărâtoare.
Studiile ştiintifice asupra dezvoltării creierului au demonstrat că:
- stimularea precoce declanşează structurile cognitive şi demararea procesualităţii intelectuale;
- angajarea precoce a structurilor intelectuale conduce la reducerea abandonului şcolar;
- nutriţia adecvată a copilului mic garantează dezvoltarea creierului şi înlătură riscul de deficienţă mintală.
Investiţia în educaţia timpurie este poate cea mai rentabilă investiţie în educaţie. James Hackman, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 2005 pentru studiul asupra investirii în educaţie timpurie, este cel care a demonstrat pe baza unei formule matematice că investirea a 1$ în educaţia timpurie produce un profit de 7$. Învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează dezvoltarea ulterioară, iar deficienţele conduc la oportunităţi de învăţare ratate sau slab valorificate. Aceste argumente sprijină dezvoltarea unor servicii de educaţie timpurie şi îngrijire, în special pentru comunităţile defavorizate, acolo unde interesul pentru instruire este scăzut, iar rata abandonului şcolar este mare. Susţinerea învăţării şi a educaţiei în acest segment economico-social apare ca o soluţie pentru oferirea de şanse egale tuturor membrilor societăţii. Accesul la educaţie asigură un bun start în viaţă, garantează accesul pe piaţa muncii şi implicit reducerea sărăciei şi ştergerea discrepanţelor sociale. Copilul capătă plăcerea succesului obţinut prin învăţare şi îşi influentează în mod direct părinţii şi prin intermediul acestora, indirect asupra comunităţii din care fac parte, reuşind să ridice nivelul general de educaţie, precum şi gradul de expectanţă pentru succesul în viaţă. Prin educaţie, fiecare copil capătă stimă de sine, încredere în forţele proprii şi dreptul de a avea o viaţă mai bună.