Tabletele au sistem de operare Android, ecran 10 inch IPS, camera 5 MP, procesor Quad-Core 1,1 GHz, memorie interna 16 GB și 2 GB RAM, iar copiii vor putea utiliza gratuit Internetul, în trafic național nelimitat de date, pentru o perioadă de 2 ani de zile.
Beneficiari sunt elevii ale căror familii nu aveau posibilitatea achiziționării tehnologiei necesare pentru continuarea învățării online și au fost selectați în urma anchetelor sociale desfășurate de conducerile școlilor.
Prof. Elena-Cristina Sasu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz, a explicat că a identificat, împreună cu învățătorii și profesorii diriginți un număr de 71 de elevi care nu dispuneau de echipamente informatice pentru participarea la cursurile on-line. “Acești elevi provin din familii dezavantajate din punct de vedere socioeconomic și care nu își permit achiziționarea unui asemenea echipament informatic și nici plata unui abonament. Primirea acestor tablete este salvatoare pentru elevii din grupul țintă. Acum vor simți și ei ca fac parte din comunitatea on-line a clasei lor, deoarece în toată această perioadă dificilă au participat foarte puțin de pe telefoanele părinților ori ale fraților mai mari sau chiar deloc, la lecțiile on-line”, spune Prof. Elena-Cristina Sasu.
Prof. Elena-Maria Negrean, directoarea Școlii Gimnaziale Șoimuș afirmă că “programul Edu2023 a devenit un sprijin real pentru elevii care nu beneficiau de instrumente și nu-şi puteau continua studiile în regim organizat/monitorizat, îndepărtând problemele de echitate preexistente.”
“Donarea acestor tablete ne ajută să mutăm cu încredere școala acasă și astfel să putem continua învățarea dincolo de catedră, încurajându-i și pe acești elevi să învețe că pot lucra independent. Și cum, din perspectiva tehnologiei, copiii sunt atrași în mod deosebit de mediul digital – dinamic, colorat, interactiv, cu siguranță, se vor întreba dacă ceea ce li se întâmplă este real. Da. Răspunsul se regăsește chiar în asemenea acțiuni menite să sprijine, inclusiv, categoriile vulnerabile ale comunității”, a spus Prof. Camelia Moraru, directoarea Școlii “Diaconu Coresi” Fieni.
Proiectul Edu2023 – Copii fericiți, comunități sustenabile își propune să îmbunătățească mediul educațional în localitățile în care trăiesc și muncesc familiile angajaților companiei care finanțează acest program, HeidelbergCement România.
“Responsabilitatea HeidelbergCement România se manifestă dincolo de granițele fabricilor noastre, iar dezvoltarea sustenabilă a companiei este direct legată de bunăstarea comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Educația este unul din domeniile cheie ale acestui drum pe care ne-am luat angajamentul să îl parcurgem împreună, de aceea am încercat să susținem mereu astfel de proiecte. Ne bucurăm că alături de partenerii noștri de la Step by Step și cu sprijinul cadrelor didactice, am putut să intervenim pentru a facilita accesul la educație copiilor din comunitățile noastre,” a declarat Florian Aldea, Președinte-Director General HeidelbergCement România.
La rândul său, Carmen Lică, directoarea Centrului Step by Step, arată că „efortul de îmbunătățire a mediului educațional în localitățile vizate se va reflecta într-o primă etapă în susținerea participării copiilor la activitățile de învățare, pe termen mediu și lung proiectul generând o îmbunătățire a calității vieții familiilor și susținând dezvoltarea locală.”