Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională implementeaza în perioada octombrie 2018-iunie 2019, proiectul “Mica mea grădină”, susținut de Lidl România.

Scopul acestui proiect este acela de a crea un cadru integrat de învățare, în învățământul preșcolar și primar, prin intermediul grădinăritului.

Prin activitățile de grădinărit din cadrul proiectului copiii sunt încurajaţi să facă alegeri, să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile lor, să îşi exprime ideile în mod creativ, să se ajute reciproc, să îşi dezvolte abilităţile de gândire critică şi să gândească liber.

Deasemenea, ei reuşesc să definească şi să rezolve singuri problemele cu care se confruntă, să comunice uşor cu cei din jur, să înţeleagă şi să negocieze, prin înțelegerea, respectarea și conștientizarea importanței naturii în viețile noastre.

Prin intermediul acestui proiect disciplinele școlare se pot aplica interactiv și integrat, prin experiențe practice.

Cu sprijinul educatorilor și învățătorilor si cu participarea părinților, ca facilitatori ai învățării, copiii învăța în clasă și acasă cum cresc legumele, fructele, ierburile comestibile si învăța să le recunoască. 

“Mica mea gradină” are și un rol social, deoarece prin intermediul activităților din cadrul proiectului se construiesc comunități de învățare.

Brosura Mica Mea Gradina pagina35

Image 34 of 34