Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani

Domeniul cuprinde o gamă largă de deprinderi și abilități (de la mișcări largi, cum sunt săritura, alergarea, până la mișcări fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar și coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoștințe și practici referitoare la îngrijire și igienă personală, nutriție, practici de menținere a sănătății și securității personale.

Dezvoltarea fizică, sănătatea și motricitatea sunt elemente centrale ale tuturor experiențelor de cunoaștere și de învățare ale copiilor și stau la baza unui stil de viață activ și sănătos pe toata durata vieții. O stare bună de sănătate fizică dă copiilor energie, echilibru și rezistență pentru a participa activ la numeroase activități.
Dezvoltarea motorie este strâns legată de dezvoltarea limbajului activ și pasiv (de exprimare și înțelegere, de ex. gânguritul, indicarea obiectelor), a capacităților cognitive (de ex. explorarea mediului), a abilităților sociale (de ex. îmbrățișarea, salutul de La revedere) și de dezvoltarea exprimării emoționale (de ex. zâmbetul, râsul). Deși există o oarecare predictibilitate în dezvoltarea abilităților mai sus menționate, dezvoltarea fizică și a motricității este deseori inegală ca urmare a ritmului individual de dezvoltare, dar și a factorilor externi care le influențează dezvoltarea, precum nutriția sau mișcările fizice pe care copiii sunt stimulați de adulți să le efectueze.

Motricitatea cuprinde trei categorii mari de abilități: motricitate grosieră, fină și abilități senzorio-motorii.

Abilitățile de motricitate grosieră se referă la mișcări ale întregului corp sau ale unor segmente mari ale corpului, în care sunt implicați mușchii mari și include mișcări precum: rostogolirea, mersul, alergatul, săritura, ocolirea, cățărarea. Aceste abilități îi oferă copilului posibilitatea de a-și coordona mușchii corpului în demersul de adaptare la mediul înconjurător și la investigarea sa, ajutându-l să exploreze. Dezvoltarea forței musculare determină copilul să participe activ și independent la activități de joc și învățare, în medii cunoscute sau noi pentru el.

Abilitățile de motricitate fină se referă la capacitatea de coordonare a mușchilor mici ai mâinilor, ai brațelor, ai degetelor, precum și ai feței. Aceste abilități includ: prinderea/apucarea obiectelor, folosirea instrumentelor de pictat/scris/modelat, lipirea, tăierea, mototolirea, înșirarea, utilizarea de instrumente de deservire, încheierea/descheierea nasturilor, fermoarelor. Toate aceste abilități pun bazele multor deprinderi necesare pe tot parcursul vieții.

Abilitățile senzorio-motorii presupun capacitatea copilului de a utiliza simțurile pentru a-și orienta și coordona mișcările: auzul, văzul, mirosul, gustul, pipăitul. Abilitatea de a utiliza relația strânsă între auz și simțul tactil îl susțin în aprecierea culorilor, dimensiunilor, categoriilor și se condiționează cu dezvoltarea limbajului și dezvoltarea cognitivă. Atenția este susținută de dezvoltarea auzului, de abilitatea de a-și orienta corpul către sunetele cunoscute, cuvinte sau muzică. Deprinderea limbajului este influențată de modul în care copilul își dezvoltă abilitățile și competențele în acest plan. Cunoașterea obiectelor cu ajutorul gurii și al zonei periorale îl ajută pe copil să își dezvolte percepțiile și senzațiile gustative și olfactive, permițându-i să-și determine preferințele, să învețe despre mediul înconjurător. Coordonarea oculo-motorie (văz, mișcare) este fundamentală pentru însușirea multor deprinderi ce îi sunt absolut necesare copilului pe tot parcursul vieții (autoservirea, scrisul etc.) și care sunt strâns legate de dezvoltarea cognitivă.

Sănătatea și igiena personală condiționează, de asemenea, dezvoltarea echilibrată a copilului. Sănătatea și igiena personală cuprind igiena corporală (baie, igiena dentară, îmbrăcăminte), a somnului, a alimentației, mișcarea în aer liber. Pentru a pune bazele unui stil de viață sănătos, copilul are nevoie să dobândească abilități de autoservire în timpul mesei, deprinderi de nutriție sănătoasă, de dobândire a autonomiei și a controlului sfincterian, de a utiliza toaleta în mod adecvat, de a participa la momentele de îmbăiere, de a utiliza voluntar și corect obiectele igienico-sanitare.

Nevoia esențială a copilului de asumare a autonomiei este condiționată de dezvoltarea abilităților și deprinderilor acestuia de asigurare a securității personale. Pentru a reuși acest lucru, copilul trebuie să aibă abilitatea de a-și cunoaște schema corporală pentru a se putea delimita de mediul înconjurător, de a-și cunoaște abilitățile motrice, de a anticipa gesturi și mișcări sau de a-și gestiona emoțiile în raport cu propriile dorințe. Este esențială pentru siguranța copilului abilitatea acestuia de a distinge între siguranță, risc sau pericol. El trebuie să aibă capacitatea de a solicita ajutor în aceste situații. Integrarea regulilor generale (pentru un stil de viață sanogen) și particulare (date de diferite contexte de viață sau de dezvoltare ale copilului) este o abilitate importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Domeniul vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și a menține interacțiuni cu adulți și copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare. Cele două subdomenii sunt interdependente.

Dezvoltarea socială și dezvoltarea emoțională a copilului sunt aspecte esențiale în evoluția sa și în special în procesualitatea învățării. Acest domeniu vizează abilitatea și dorința copilului de a interacționa eficient cu adulții și cu copiii.

În multe abordări, socializarea și sfera emoțională sunt prezentate separat. În acest document ele sunt încadrate în același domeniu, deoarece sunt implicate simultan în învățarea copilului și dificil de diferențiat în activitățile de achiziție în care copilul este permanent angajat încă de la naștere.

Dezvoltarea socială constă în achiziționarea abilităților de relaționare cu alte persoane (adulți și copii). Relațiile cu adulții se referă la capacitatea copilului de a manifesta încredere și a interacționa ușor cu aceștia, de a le recunoaște diferitele roluri și a-i percepe ca persoane care îi orientează, sprijină în ceea ce fac, gândesc, simt. Capacitatea de a stabili interacțiuni cu copiii este fundamentală atât pentru definirea propriei persoane, cât și a lumii în care trăiesc. Prin interacțiuni cu alți copii, se exersează capacitatea de a menține relații de prietenie, de a cere și a oferi ajutor altui copil, de a aparține unui grup.

Tot în cadrul dezvoltării sociale, copiii învață să recunoască, să respecte și să aprecieze diferențele dintre indivizi, diversitatea fizică și culturală (mai ales în contextul globalizării și schimburilor culturale atât de intense în societatea de azi) și să își exerseze capacitatea de a coopera cu ceilalți, de a negocia și de a lua decizii în grup, de a respecta dorințele celorlalți, de a respecta regulile unui grup. Toate aceste abilități contribuie la dezvoltarea copilului ca parte a unei comunități.

Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi construirea conceptului de sine al copilului prin modul în care se percepe ca ființă unică, reacționează și receptează/interpretează reacțiile/trăirile emoționale ale celorlalți în interacțiunile pe care le stabilește cu aceștia. Imaginea pozitivă de sine reprezintă un resort puternic în susținerea continuă a învățării. Cu cât va avea mai multă încredere în sine, cu atât copilul va fi mai dornic de a încerca noi experiențe, de a explora, de a experimenta și învăța lucruri noi.

De asemenea, dezvoltarea emoțională vizează creșterea capacității de autoreglare a propriilor trăiri emoționale, precum și capacitățile copilului de a recunoaște, exprima și înțelege trăirile emoționale atât ale sale, cât și ale celorlalți și de a le răspunde adecvat.

Trăirile emoționale însoțesc toate activitățile copilului și sunt strâns legate de formarea abilităților de relaționare și comunicare, ca și de susținerea motivațională și formarea intereselor, inclusiv a celor de cunoaștere și învățare. De exemplu curiozitatea, ca trăsătură specific umană, este cea care demonstrează coparticiparea socializării și a emoției la învățare. Curiozitatea impulsionează cunoașterea și rezultatul acestei investigații aduce trăirea satisfacției care declanșează o nouă acțiune.

Acest domeniu se constituie într-un resort esențial în dezvoltarea sănătoasă a copilului prin intercondiționările pe care le presupune cu celelalte domenii. Socialul și emoționalul potențează orice acțiune a copilului și determină salturi în fiecare din celelalte domenii de dezvoltare.

Domeniul se referă la modul în care copilul se implică într-o activitate de învățare, modul în care abordează sarcinile și contextele de învățare, precum și la atitudinea sa în interacțiunea cu mediul și persoanele din jur, în afara deprinderilor și abilităților menționate în cadrul celorlalte domenii de dezvoltare.

Acest domeniu este diferit de cele anterioare, deoarece cuprinde abilități ce ar putea fi considerate ca aparținând altor domenii, precum cel cognitiv sau socioemoțional.

Formularea lui intenționat separată marchează importanța pe care i-o acordăm în dezvoltarea globală a copilului, considerând că dezvoltarea acestor capacități și atitudini începând din perioada copilăriei pune bazele învățării pe tot parcursul vieții.

Curiozitatea și interesul ca subdomeniu se referă la dorința copilului de investigare a realității din jur, de a o cunoaște mai bine și la interesul său de a afla lucruri noi, de a ști și a dori să învețe cât mai multe despre tot ce-l înconjoară. Acestea sunt două motoare cognitive și motivaționale care susțin procesul învățării.

Inițiativa se referă la dorința copilului de a participa la activități de învățare și joc, de a iniția acțiuni individuale sau în grup. Inițiativa presupune încredere, dorință, motivație și pune bazele capacității autonome de învățare.

Persistența și perseverența reprezintă subdomeniul ce vizează capacitatea copilului de a-și concentra atenția asupra unei sarcini și de a o duce la bun sfârșit, chiar dacă întâmpină dificultăți. Această capacitate dezvoltată în timp contribuie semnificativ la acumularea de progrese în învățare și se întrepătrunde mult cu resorturile de tip emoțional implicate în învățare.

Creativitatea vizează capacitatea copilului de a-și extinde singur cunoașterea pe baza cunoștințelor/experiențelor deja acumulate, utilizând modalități noi de combinare a lor în alte forme, dincolo de modurile convenționale, de găsire a unor soluții diferite pentru aceeași situație problematică, de construire a unor noi realități utilizând imaginea, cuvântul, sunetul, mișcarea, dansul, obiectele și materialele din jurul său.

Domeniul vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar și ale înțelegerii semnificației), a comunicării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală) și preachizițiile pentru scris-citit și însoțesc dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.

Limbajul și comunicarea, dar și achizițiile premergătoare cititului și scrisului prind viață în cadrul unui proces complex, intens, care debutează la naștere. Drumul de la nou-născutul care gângurește (emițând sunete) ca expresie a bucuriei în prezența mamei, până la jocul simbolic, care se bazează pe stăpânirea limbajului, se prezintă ca un proces interactiv în care copilul învață sistemul de sunete (fonologie), cuvinte (morfologie) și structuri gramaticale (sintaxă), sensurile cuvintelor (semantică), folosirea adecvată a acestora, în prezența și asistat/susținut/stimulat continuu de aparținători/familie, de grupurile de joacă formale (în cadrul serviciilor de educație timpurie) ori informale, sau de către comunitate. Modelele verbale ale copilului, modalitățile de stimulare, varietatea experiențelor de învățare, atitudinea adulților din mediul apropiat copilului față de carte și aprecierea acesteia, interesul acordat comunicării scrise în copilăria timpurie, toate acestea sunt variabile care influențează și determină achizițiile copilului cu dezvoltare tipică în domeniul dezvoltării limbajului, al comunicării și al premiselor citirii și scrierii.

Cele două subdomenii ale domeniului studiat, Dezvoltarea limbajului și a comunicării, respectiv Premisele citirii și scrierii, sunt corelate și evoluează concomitent de la naștere la 7 ani (ca și ulterior). Nu este posibil să separi achiziția unui aspect de a celorlalte, cu toate că, în timp, focalizarea se produce asupra unui aspect specific mai mult decât asupra celorlalte.

Subdomeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării vizează capacitatea copilului de a asculta și a înțelege semnificația limbajului vorbit, de a vorbi și comunica eficient, dincolo de vârsta acestuia, capacitatea sa de a se exprima corect gramatical și de a-și dezvolta vocabularul, astfel încât să poată fi înțeles nu numai în mediul familiei, dar și în serviciul de educație timpurie, în grupurile de copii frecventate sau în mediul extins al comunității. Achizițiile în acest subdomeniu se realizează gradual începând de la naștere și sunt puternic dependente de contextul stimulativ în care copilul crește și se dezvoltă.

Subdomeniul Premisele citirii și scrierii pune accent pe dezvoltarea interesului pentru cărți și tipărituri și, implicit, pentru citit, pe identificarea, discriminarea sunetelor limbii și realizarea corespondenței dintre simboluri abstracte și sunete, pe dobândirea și interpretarea informațiilor, urmarea instrucțiunilor, orientarea spațio-temporală etc. prin intermediul limbajului scris, pe conștientizarea mesajului vorbit/scris și însușirea deprinderilor de scris în scopul comunicării unui mesaj. 

Acest subdomeniu atrage atenția asupra multor abilități care contribuie încă de la naștere la procesul de dezvoltare a premiselor citirii și scrierii, abilități atât de importante pe tot parcursul vieții. Este important de știut că există experiențe cu cartea pe care copilul poate și e recomandat să le aibă încă de la naștere, parcurgând în acest fel drumul de la explorări bazate pe simțuri, la capacitatea de alegere a cărții ca obiect preferat, la dobândirea de informații prin intermediul cărții – pe care le poate împărtăși covârstnicilor sau adulților. Cultivarea interesului pentru citit la copii în această perioadă a vieții este subliniată prin practicile de sprijin oferite drept inspirație adulților din mediul apropiat al acestora, precum: citirea unor cărți de povești, poezii, întâmplări în care copilul este personajul central, cărți despre copii speciali sau despre alte culturi. Tot în cadrul acestui subdomeniu este vizat parcursul construirii premiselor scrisului, de la primele linii trasate, depășind etapa mâzgălelilor ca pretins scris, până la descoperirea de către copil a înțelesului pe care-l poartă propriul nume, și ajungând până la folosirea scrisului pentru îndeplinirea unor scopuri diverse. Exemplele de practici de sprijin oferite subliniază rolul important al adultului de a pune la dispoziția copilului materiale variate pentru exersarea musculaturii fine sau de a juca jocuri care includ literele.

Domeniul a fost definit în termenii abilității copilului de a înțelege relațiile dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul include abilitățile de gândire logică și rezolvare de probleme, cunoștințe matematice elementare ale copilului și cele referitoare la lume și mediul înconjurător.

Perioada primilor ani este crucială pentru dezvoltarea abilităților vizate de acest domeniu, mai ales datorită disponibilității și plasticității creierului.

Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii se referă la capacitățile copilului de a gândi, a asimila noi informații și a utiliza ceea ce știe, de a descoperi și a-și construi înțelegerea prin interacțiunea cu cei din mediul social apropiat și cu mediul fizic în care trăiește.

Abilitățile din acest domeniu cuprind un anumit set de cunoștințe (culori, forme, numere, cifre etc.); o gamă mult mai largă și foarte importantă de capacități precum gândirea, explorarea mediului pentru a-l cunoaște, pentru a stabili relații, conexiuni între caracteristicile obiectelor sau ale ființelor, între fenomene, evenimente și situații, rezolvarea de situații problematice, toate acestea însemnând să-l învățăm pe copil să gândească, să-și construiască cunoașterea, pe lângă a-i oferi un set cât mai divers de cunoștințe despre lumea înconjurătoare.

Dezvoltarea gândirii logice și rezolvarea de probleme, ca prim subdomeniu, vizează capacitățile copilului de a analiza și identifica relațiile ce se pot stabili între obiecte, evenimente, persoane, situații. Relația de cauzalitate, gândirea critică și analitică, rezolvarea de situații problematice reprezintă aspecte-cheie ale acestui subdomeniu, ce stau la baza dezvoltării cognitive de mai târziu. Copilul încă de când se naște manifestă o mare disponibilitate de a recepta informații din mediul înconjurător, de a explora mișcări și acțiuni, însă rolul adultului este crucial în a-l ajuta și stimula în acest parcurs. Copilul trebuie ajutat să înțeleagă de ce, cum, când, în ce condiții se întâmplă anumite lucruri, pentru a putea realiza conexiuni logice între acțiunile și cunoștințele dobândite. El trebuie să fie actorul principal în descoperirea lor cu sprijinul adultului.

Subdomeniul Cunoștințe și deprinderi matematice elementare, cunoașterea și înțelegerea lumii cuprinde mai multe tipuri de cunoștințe ce privesc atât lumea numerelor, culorilor, formelor, unităților de măsură, cât și lumea vie și nevie, a Pământului și spațiului. Pe lângă aceste cunoștințe generale, acest subdomeniu cuprinde și multe abilități ce se dezvoltă prin punerea în relație a acestor cunoștințe: grupare, seriere, comparare, ordonare, măsurare, asociere fie a obiectelor, fie a caracteristicilor, fie a ființelor vii sau nevii, fie a fenomenelor, fie a evenimentelor. Toate aceste abilități necesită suport concret (materiale, obiecte, imagini), contexte de învățare cât mai variate pentru ca înțelegerea lor să fie completă, stimulare și atenție susținută din partea adulților.

Acest subdomeniu atrage atenția și asupra altui aspect: pentru a crește copii care să înțeleagă locul și rolul omului în interacțiunea sa cu mediul, mai ales în contextul amenințărilor climatice pe care le trăim, nu va fi suficient să știe să numere, să cunoască culorile, să facă operații matematice simple sau să cunoască grupe de obiecte sau ființe. Este important să dezvoltăm comportamente ecologice, de dezvoltare durabilă, care nu sunt altceva decât explicații ale relațiilor de cauzalitate ce se stabilesc între acțiunea omului și mediul fizic și ale modului în care lumea vie și cea nevie se află într-o continuă interacțiune. Aceste comportamente se dezvoltă încă de la naștere.

De asemenea, acest subdomeniu a fost completat cu un aspect specific privind modul în care copiii descoperă lumea prin intermediul tehnologiei, folosită atât pentru explorarea și înțelegerea mediului, cât și pentru comunicarea cu ceilalți. Prin intermediul reperelor introduse sunt evidențiate cunoștințe care privesc sfera tehnologiei, dar mai ales abilități precum utilizarea adecvată a unor componente sau selectarea și utilizarea unor programe/aplicații. Acest aspect specific recunoaște impactul tehnologiei în viața copiilor în același timp cu responsabilitatea adulților de a oferi un mediu sănătos și adecvat dezvoltării lor, ceea ce implică o atitudine echilibrată față de utilizarea tehnologiei.