Milioane de copii se întreabă, probabil, cine sau ce este acest COVID-19 despre care vorbesc tot timpul cei mari și care este o atât de mare amenințare mai ales pentru bunici. Poate că primul imbold al părinților este de a-i trimite pe cei mici la joacă sau să le reamintească faptul că doamna educatoare i-a rugat online să deseneze o căsuță. Desigur, parcursul educațional este important, dar cel mai important în această perioadă de provocări nemaintâlnite pentru generațiile active este ca fiecare copil să înțeleagă ce se întâmplă. Deci cine sau ce este COVID-19, cel de care se teme toată lumea și din cauza căruia nu mai putem merge la locul de joacă?

Primele explicații și sfaturi vin de la Super Catinca Mâini curate și Super Mircea N-atingi fața, ei sunt supereroii noștri.

Supereroii Step by Step

COVIBOOK

Psihologul Manuela Molina a realizat un ghid destinat copiilor sub 7 ani care îi ajută pe adulți să le explice celor mici ce înseamnă COVID-19. Manuela Molina a studiat psihologia și literatura la Universidad de los Andes din Bogotá și s-a specializat în terapia prin joc la Universitatea din Boulder, Colorado.  COVIBOOK, așa cum și-a intitulat ghidul destinat celor mici, a fost realizat în 22 de limbi, printre care și română.

DESCARCĂ PDF
Tipăriți-l pentru a le permite celor mici să deseneze pe el!

Ce este COVID-19?

Image 1 of 12