Învățarea prin joc – Experiențe distractive de învățare acasă” este un pachet de resurse educaționale Step by Step care propune  2x10 activități de la care pot fi dezvoltate 50 de experiențe de învățare (pentru  categoria de vârstă 6-36 luni, respectiv 3-6 ani), pe baza resurselor la dispoziție în fiecare casă, acoperind toate domeniile dezvoltării, de la limbaj și comunicare, socio-emoțional, dezvoltare fizică, sănătate și igienă personală, domeniul cognitiv și cunoașterea lumii, încorporând capacități și atitudini în învățare.

Copiii se dezvoltă la adevăratul lor potențial atunci când se simt fericiți și siguri de întreaga dragoste a adulților, iar calitatea timpului petrecut de părinți și aparținători cu cei mici depinde și de capacitatea adulților de a iniția și participa la activități prin care copilul învață, precum și de priceperea de a folosi în aceste activități contextele aflate la îndemână.

Centrul Step by Step susține părinții ca primi educatori ai copiilor și, prin acest pachet, le sprijină abilitățile și încrederea că întreprind tot ce le stă în putere pentru a contribui la dezvoltarea celor mici, iar experiențele propuse sunt un prilej de conectare cu copilul.

Descarcă PDF jocuri pentru 6-36 luni

Descarcă PDF jocuri pentru 3-6 ani

Învățarea prin joc pentru 6-36 luni

Picture 1 of 11

Învățarea prin joc pentru 3-6 ani

Picture 18 of 18