Aplicarea metodologiei Primokiz în România, model pentru Slovenia
Echipele proiectelor România crește cu tine! și Slovenia Grows with You! s-au întâlnit pentru cel de-al treilea schimb de experiență privind implementarea Primokiz, metodologia elvețiană pentru dezvoltarea educației timpurii în comunitățile locale.
Echipa din Slovenia a fost interesată de experiența în realizarea unei analize de situație, dat fiind că în județele Bacău și Brașov datele colectate sunt deja folosite pentru scrierea sau revizuirea strategiilor de dezvoltare locală. În România, implementarea Primokiz a debutat la sfârșitul anului 2018, iar experiența comunităților în această metodologie elvețiană este îndelungată.
Un alt subiect amplu discutat de cele două echipe a fost modul în care fazele Primokiz s-au derulat în comunități, în ritm diferit și cu specificități derivate din contextul local la care s-a adăugat și contextul pandemic, astfel încât mandatul pentru revizuirea/ elaborarea strategiei locale a fost obținut în paralel cu implementarea unor acțiuni favorabile copilăriei timpurii în comunități: locuri de joacă, parcuri, servicii complementare diverse, numite generic Primohub. Astfel, echipa din România crește cu tine a prezentat și a inspirat prin prezentările comunităților de la Onești și Buhuși (din Bacău) și Tărlungeni (Brașov).
Schimbul de experiență a fost moderat de Asociația Internațională Step by Step prin Liana Ghent – director executiv și Aljosa Rudas – coordonator de programe și a reunit reprezentanții ai organizațiilor care au inițiat cele două proiecte: Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, prin Cristiana Boca și Emil Ionescu, pentru România și Step by Step Center for Quality in Education prin Mateja Rezek și Jerneja Jager de la Education Research Institute pentru Slovenia.
Experiența românească în aplicarea metodologiei Primokiz a fost împărtășită de facilitatorii zonali din județul Brașov – Mihaela Kerekes, Mariana Boicu, Daniela Florescu și județul Bacău – Adriana Vrabie, Mioara Chiriloaie, Elena Roșca, împreună cu coordonatori locali sau membri în echipele locale: Andreea Ostache, Otilia Dima (Onești), Adina Baștea (Târgu Ocna), Alina Mănăilă (Buhuși).
Primokiz este o metodologie inovatoare aparținând Fundației Jacobs din Elveția, pentru care Centrul Step by Step deține în exclusivitate dreptul de implementare în România, pentru a dezvolta un sistem coeziv și integrat privind educația și îngrijirea în copilăria timpurie la nivelul comunităților locale.