Atelierele Edu2023: Starea de bine a copilului la școală – starea de bine a elevilor, starea de bine a profesorilor
Contextele în care trăim pot stimula sau, dimpotrivă, deteriora starea de bine, iar lucrul acesta este valabil și pentru locul în care un copil își petrece o foarte mare parte din timp: școala.
Cursul Starea de bine a copilului la școală – starea de bine a elevilor, starea de bine a profesorilor organizat de Centrul Step by Step în cadrul proiectului Edu2023 a scos în evidență rolul jucat de școală în starea de bine a copilului, aceea care este strâns legată de învățare și motivație.
“Starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a-și atinge întregul potențial școlar. Calitatea relaţiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au copiii cu adulţii, precum şi calitatea mediului de învăţare, influenţează fundamental progresele lor şcolare”, a spus în cadrul cursului Adriana Dobrițoiu, coordonatoarea Departamentului învățământ primar al Centrului Step by Step.
Cursul a oferit ocazia de a avea exemple noi de activităti care pot fi derulate cu succes în clasă astfel încăt să susținem și să creștem starea de bine a copiilor.
Fiecare dascăl, prin exercițiile interactive la care a participat, și reflectând la activitățile pe care le desfășoară cu copiii la clasă, a fost pus in situația în care a conștientizat din nou că este un creator de stare bine în comunitatea de învățare din clasă.