Comunitatea din Poiana Mărului va organiza vizite de joacă la antepreșcolarii din gospodăriile izolate

Analiza de situație realizată la Poiana Mărului,  în cadrul proiectului România crește cu tine, a pus pe aceeași pagină toate problemele pe care comuna le are în domeniul educației și îngrijirii copiilor:  niciunul dintre cei aproape 100 de antepreșcolari nu beneficiază de servicii de educație, iar întinderea localității face dificil accesul copiilor la grădiniță sau la școală; singura grădiniță existentă are doar 3 grupe de program normal, supraaglomerate, cu peste 30 copii; nu există cabinet medical stomatologic pentru copii și nici serviciu medical/ asistență medicală în grupele de preșcolari.

Problema accesului la educație timpurie este amplificată și de faptul că Poiana Mărului este una dintre cele mai întinse comune din România, cu doar 500 de familii care locuiesc în vatra satului și 800 de gospodării răspândite pe dealurile înconjurătoare.

La propunerea experților România crește cu tine, autoritățile locale au fost de acord că o primă acțiune pentru îmbunătățirea situației este realizarea unor servicii săptămânale pentru copiii antepreșcolari care locuiesc în vatra comunei (grupuri de joacă în spații existente) sau vizite la domiciliu pentru copiii care locuiesc în gospodării izolate.

În același timp, echipa locală din care fac parte și primarul Alexandru Cătălin Perșoiu, coordonatoarea Corina Daniela Orzan și facilitatoarea locală Mariana Boicu,  a conturat mai multe soluții pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă copiii comunității.

Astfel, Primăria își propune demararea construcției unui nou corp de clădire în curtea grădiniței existente, cu destinația creșă și grădiniță cu două grupe de program prelungit.  În același timp se caută resursele financiare necesare angajării unui asistent medical pentru realizarea profilaxiei și triajului medical în grupele de preșcolari și  a unui al doilea șofer pentru transportul copiilor care locuiesc la distanțe foarte mari de instituțiile școlare.

Analiza situației de la Poiana Mărului a fost realizată în perioada iunie – decembrie 2019. Echipa România crește cu tine a corelat datele obținute de la de la autorități locale și județene, medicii de familie din localitate cu aplicarea a 92 de chestionare, interviuri și organizarea a două focus grupuri.  

Proiectul România Crește cu Tine – Educația timpurie o investiție în viitor folosește un demers unic – abordarea Primokiz pentru a dezvolta la nivelul comunităților locale rețele puternice de organizații și actori din domeniul public și privat, cu scopul de a elabora împreună o viziune de viitor privind furnizarea de servicii de educație timpurie.

România crește cu tine este implementat de Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, împreună cu Asociația Internațională Step by Step, UNICEF România și Ministerul Educației Naționale în 22 de comunități din județele Bacău și Brașov.