Înscrierea la sesiunile Programului de formare a formatorilor în domeniul monitorizării calității serviciilor

Participanții admiși în Grupul Țintă al „Programului de formare a formatorilor în domeniul monitorizării calității serviciilor de educație timpurie antepreșcolară, pentru personalul din sectorul social, sănătate și educație” sunt invitați să selecteze și să se înscriere în sesiunile de formare. 

Linkul de înscriere a fost transmis prin email tuturor persoanelor admise în Grupul Țintă, acestea fiind rugate să verifice inclusiv categoriile SPAM sau Comunicări comerciale ale contului de email cu care s-au înscris în program, pentru a identifica mesajul transmis de pe adresa proiectepnrr@stepbystep.ro.

Participarea la curs nu presupune obligații financiare din partea Beneficiarului, costul cursului, al cazării, meselor și transportului fiind asigurat prin proiectul „Servicii integrate și profesioniști în educația timpurie” cod proiect P_03 finanțat în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență, Pilonul VI: Politici pentru noua generație, Reforma 2: Dezvoltarea unui sistem de servicii de educație timpurie unitar, incluziv și de calitate, Investiția 3: Dezvoltarea programului-cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurie, Apelul de proiecte: „Formarea profesioniștilor din educația timpurie”.

Sesiunile de curs se vor desfășura astfel:

  1. Curs desfășurat la București în zilele de 27, 28, 29 și 30 aug. 2025, organizat de Centrul Step by Step și Agenția Împreună
  2. Curs desfășurat la București în zilele de 25, 27, 28 și 29 oct. 2025, organizat de Centrul Step by Step și Agenția Împreună
  3. Curs desfășurat la București în zilele de 28, 29, 30 și 31 oct. 2025, organizat de Centrul Step by Step și Agenția Împreună

Având în vedere numărul limitat de locuri și posibilitatea ca numărul participanților care optează pentru o anumită perioadă să depășească numărul locurilor disponibile,  vă rugăm să exprimați o opțiune principală și o opțiune secundară pentru perioada de participare la curs. 

Alocarea locurilor se va face în ordinea cronologică a înscrierilor.
TERMENUL LIMITĂ PENTRU PRIMA RUNDĂ DE ÎNSCRIERI ESTE VINERI 8 AUGUST, ORA 12.