Resurse educaționale pentru comunitățile proiectului România crește cu tine
21 de comunități din județele Brașov și Bacău au primit din partea Centrului Step by Step și a reprezentanței UNICEF în România un pachet de materiale didactice și de informare extrem de utile în contextul începerii noului an școlar.

Acestea au fost elaborate în cadrul proiectului „România crește cu tine”, implementat de către UNICEF și Centrul Step by Step la nivel național, pentru a susține dezvoltarea unor intervenții integrate adresate copiilor de vârstă mică și familiilor acestora. Resursele sunt menite susținerii accesului tuturor copiilor la educația incluzivă de calitate în timpul pandemiei de COVID-19, în condiții de siguranță.
Pachetul de resurse este alcătuit din:
- Poster promovare a măsurilor de prevenție a răspândirii COVID-19 (pentru preșcolari)
- Autocolant „Igienizarea corectă a mâinilor”
- Autocolant „Reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-CoV-2”
- Carte „Învățarea prin joc. Experiențe distractive de învățare acasă” (pentru profesioniștii din educație timpurie și familiile copiilor)
- Carte de povești „Lafya și Coronavirusul cel rău”
- Carte de povești „Eroul meu ești tu”.
UNICEF în România, Centrul Step by Step și alți parteneri, autorități centrale și locale, cât și ONG-uri, au dezvoltat în ultimii ani programe semnificative în aria educației pre-universitare, cu un accent deosebit pe problematica participării la educație a copiilor aflați la risc de excluziune și abandon școlar. În contextul în care pandemia de COVID-19 are potențialul de a accentua riscul de părăsire timpurie a școlii, UNICEF și Centrul Step by Step își exprimă disponibilitatea de a contribui în continuare la eforturile sistemului de educație pentru a promova accesul tuturor copiilor la educație incluzivă de calitate.