Cum putem să rămânem noi (ca părinți, educatori, dascăli, îndrumători) închiși în vechile paradigme sociale și evolutive când acești copii sunt atât de diferiți și atât de puternici. Da, poate că așa și trebuie să fie, de la o generație la alta, poate, veți spune, copiii aceștia « noi » sunt așa cum eram și noi față de înaintașii noștri. Și poate că este chiar adevărat. Dar asta nu mai contează acum. Contează să știm ce și cum să facem să îi susținem, să îi ajutăm să devină cine sunt ei cu adevărat, să le creăm spațiul sigur și contextul educațional și emoțional – prin care ei să se dezvolte, să crească frumos și liber.

Ne dorim copii liberi, independenți, autonomi. Ne dorim copii care să gândească frumos, rapid și care să nu se lase intimidați sau implicați în acțiuni corupte. Ne dorim copii care să învețe bine și să fie și fericiți. Care să se joace, să fie sănătoși, fizic și emoțional, să știe să se afirme, să nu aștepte confirmări și validări exterioare. Dar oare cum le împlinim noi toate acele nevoi relaționale, emoționale, educaționale, astfel încât să fie ei așa cum ne-am dori pentru ei?

Citește articolul pe UrbanKID.