Expertiza Primokiz a Centrului Step by Step, împărtășită membrilor ISSA din patru țări
Bucureștiul a găzduit primul eveniment cu prezență în persoană organizat de Asociația Internațională Step by Step (ISSA) în 2023. Întâlnirea desfășură în perioada 20 – 24 februarie a acoperit trei domenii tematice – dintre care unul a fost metodologia Primokiz.
Programul a inclus un atelier introductiv deschis membrilor și partenerilor ISSA, iar mai târziu un „atelier de transfer know how” mai aprofundat pentru organizațiile membre din patru țări: Ucraina, Polonia, Slovacia și Ungaria. În cadrul reuniunii formatorii ISSA și membrii ISSA de la Centrul Step by Step din România și Centrul Step by Step for Quality in Education din Slovenia – care implementează deja abordarea (de patru ani în România și doi ani în Slovenia) – au oferit un training privind utilizarea acestei metodologii pentru a oferi asistență tehnică municipalităților în evaluarea nevoilor familiilor, consolidarea cooperării între sectoare, elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor privind copiii preșcolari. La acest training au fost prezenți reprezentanți ai organizațiilor membre ISSA Partners Ungaria (Ungaria), Comenius Foundation for Child Development (Polonia), Wide Open School (Slovacia), Ukrainian Step by Step Foundation (Ucraina), Artevelde University of Applied Sciences (Belgia), precum și reprezentanți ai birourilor de țară UNICEF, Fundația Bernard Van Leer și Early Childhood Regional Networks Fund.
Primokiz este un program bazat pe dovezi dezvoltat de Fundația Jacobs pentru a ajuta municipalitățile să creeze o infrastructură transsectorială pentru creșterea accesului la servicii de calitate pentru copiii mici și familii. În timpul sesiunii introductive, facilitatorii au oferit o imagine de ansamblu a modelului Primokiz, în care au explicat importanța unor strategii cuprinzătoare, transsectoriale pentru primii ani, au oferit o imagine de ansamblu a etapelor abordării Primokiz și au explicat elementele-cheie (asumarea politică, coordonarea trans-sectorială, asumarea responsabilității la nivel local, capacitatea locală, nevoile/strategiile/planurile informate cu privire la date etc.)
Pe tot parcursul workshop-ului, participanții au avut ocazia să învețe de la membrii ISSA care au implementat deja această abordare în România și Slovenia, pe lângă reflectarea și adresarea de întrebări despre modul în care modelul poate fi aplicat în propriile contexte.
Relevanța modelului Primokiz
Un element cheie al abordării Primokiz este faptul că metodologia poate fi redistribuită ori de câte ori este necesar. Potrivit lui Carmen Lică, director executiv al Centrului Step by Step, această reproductibilitate a fost extrem de valoroasă pentru a ajuta Centrul Step by Step să răspundă rapid și flexibil nevoilor refugiaților care fug de războiul din Ucraina. Carmen Lică spune că Centrul Step by Step și-a dat seama că în răspunsul la criza generată de războiul din Ucraina, „copilăria timpurie nu a fost pe ordinea de zi” dar cunoștințele pe care experții Centrului Step by Step le-au dobândit în urma punerii în aplicare a procesului Primokiz i-au ajutat să înființeze serviciile non-formale PrimoHUB pentru copiii și familiile ucrainene ale căror nevoi au fost în mare parte absente din răspunsul umanitar mai larg.
„Știam din experiența noastră în lucrul cu autoritățile locale că aceste servicii erau necesare la nivelul comunității înainte de începerea războiului. Când au sosit copii din Ucraina, era și mai important ca ei să fie disponibili. Expertiza pe care am avut-o în Primokiz ne-a permis să folosim o versiune prescurtată a analizei nevoilor – am trecut prin proces și am reușit să obținem mai ușor piesele de puzzle importante”, a declarat Carmen Lică.